Sucevenii se pregătesc să iasă din nou în stradă să protesteze față de tăierile ilegale de păduri


Intră acum și în grupul de

protest impotriva defrisarilor (50)

După protestele din 9 mai, din toată țara, când mii de oameni s-au mobilizat pe rețelele de socializare și au ieșit în stradă pentru a protesta față de tăierile ilegale de păduri, liderii organizațiilor de mediu anunță noi acțiuni.

Sucevenii sunt chemați din nou, în stradă, vineri, în data de 5 iunie, de la ora 17.00, locul de întâlnire fiind Parcul Central, vizavi de Prefectura Suceava.

„În data de 9 MAI am arătat că SE POATE! După protestele masive din toată țara împotriva tăierii ilegale a pădurii, autoritățile din România au reacționat. Președintele României a convocat o ședința a CSAT și a recunoscut că pădurile țin de securitatea națională. Corpul de control al Primului Ministru a sesizat DNA pentru mai multe infracțiuni din domeniul silvic. Parlamentul a adoptat un nou Cod Silvic. După Roșia Montană, gazele de șist și votul din Diaspora, oamenii care au ieșit în stradă pe 9 mai au arătat că prin societatea civilă lucrurile se pot mișca. Cu toate acestea mai avem multe de realizat pentru stoparea tăierii ilegale a pădurii. Alături de celelalte orașe mari din țară, sucevenii au arătat că le pasă de pădurile lor. Pe 5 iunie vă așteptăm din nou în Parcul Central la un marș al bunului simț împotriva tăierii ilegale a pădurilor”, transmit organizatorii protestului pe rețelele de socializare.

Amintim că de Ziua Europei, la Suceava, peste 400 de persoane au mărșăluit pentru a-și exprima nemulțumirile cu privire la tăierile ilegale de copaci. Înarmați cu pancarte, oamenii au plecat într-un marș până la Comisariatul de Regim Silvic și Cinegetic, unde au scandat și au lăsat la ușa instituției, „în memoria arborilor tăiați ilegal”, o coroană, un sicriu din carton și mai multe bucăți de lemn.

Pe tot traseul protestatarii au scandat lozinci de genul „Uniți salvăm pădurile României”, „Vrem ape și păduri, nu cioate și bonusuri”, „DNA, DNA asta e ancheta ta”, „Dacă vă pasă, ieșiți din casă”, „Jos corupția”, „Trădarea de țară în lemne se măsoară” sau „Corupților ghinion, țara s-a trezit din somn!”.


Intră acum și în grupul de